Se afișează postările cu eticheta coafuri mireasa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta coafuri mireasa. Afișați toate postările

miercuri, 27 martie 2013

Tendinţe coafuri de mireasă 2013 - stiluri pentru mireasa modernă

Tendinţele în materie de coafuri de mireasă pentru 2013 se învârt în jurul a două coordonate majore - volum şi asimetrie. Look-urile promovate în cadrul prezentărilor de modă sunt inedite, simplu de reprodus şi perfecte pentru ziua nunţii.

Sursa : http://www.one.ro/beauty/coafura-si-par/tendinte-coafuri-de-mireasa-2013-stiluri-pentru-mireasa-moderna-10540625  
 
În 2013 coafurile complimentează colecţiile de rochii de mireasă, atât prin stil, cât şi prin accesorizarea cu elemente delicate şi preţioase.
Revine în prezentările Marc Jacobs şi Jenny Packham coada de cal elegantă, coafură perfectă pentru miresele care preferă dulcele stil clasic, onduleurile devin parte integrantă din coafuri cu părul prins, iar împletiturile se reinterpretează, precum am observat în prezentările Jason Wu sau Valentino.
Bucle în coafuri cu părul prins sau în cascada, parte din structura cocurilor chignon la baza gâtului sau ca accent în numeroase coafuri împletite au fost printre cele mai îndrăgite stiluri de coafuri de mirese pentru anul 2013.
Datorită lansării filmului Marele Gatsby, buclele Marcel au intrat în atenţia stiliştilor de pretutindeni, numeroase stiluri de coafuri plecând de la onduleurile precise specifice anilor '20.
O tendinţă care se păstrează şi în 2013 în ceea ce priveşte coafura este cocul de mireasă stil balerină. Această coafură clasică, nemuritoare, poate fi purtată atât cu o rochie simplă, cât şi cu una mai sofisticată, din materiale preţioase. Diferenţa o vor face accesoriile de păr pe care le purtaţi.
Un alt trend pentru coafura de mireasă este cocul asimetric, stilizat şi împodobit cu accesorii-bijuterii, perle sau aranjamente florale pentru păr. Acesta se potriveşte unei mirese romantice, oferind un aer elegant şi relaxat în acelaşi timp. Multe viitoare mirese o aleg întrucât poate fi purtată cu uşurinţă atât în ziua nunţii, cât şi la cununia civilă.
Dacă modelul rochiei dictează o coafură la baza gâtului, cocul chignon modern, realizat din împletituri, păr ondulat şi şuviţe înnodate de păr este o opţiune romatica, sofisticată şi perfectă pentru multe femei, întrucât pot fi realizate indiferent de textura părului şi complimentează orice chip, în funcţie de amplasamentul cărării.
Revin în forţă pentru mirese cocurile stilizate foarte curate în stil retro, a la Grace Kelly. Părul poate fi coafat şi în stil cocktail, conferind miresei un aer sofisticat.
În continuarea tendinţei de mai sus vin şi nodurile obţinute din păr, unele dintre cele mai prezente coafuri pe podiumuri şi pe Covorul Roşu. Şuviţe împletite, răsucite sau tapate şi modelate după bunul plac al stilistului căpăta forme deosebite, menţinute în frâu de plasele de păr.
Coafurile cu volum sunt de asemenea o opţiune foarte populară în materie de coafuri de mirese, marile case de modă prezentând o mulţime de cocuri voluminoase şi uşor rebele, Beehive, a căror eleganţă este garantată de bentiţe de păr albe sau colorate, brodate cu pietre, paiete sau cristale.
Coafurile cizelate, lipsite de fire rebele şi şuviţe neascultătoare rămân o opţiune de bază pentru femeile elegante, care păstrează tradiţia şi optează pentru un voal. Cocul chingnon este un stil clasic, care încadrează foarte frumos chipul şi arăta minunat purtat cu voal sau voaletă, în stilul anilor '50.
În cadrul prezentărilor Carolina Herrera poţi vedea cum poţi purta coafuri cu voal care cade pe spate, pe când la modelele Oscar de la Renta te poţi inspira dintr-un stil în care chipul este acoperit. Pentru miresele care nu poartă voal, un coc chignon este complimentat perfect de o bentiţă de păr lată, decorată, precum am văzut în prezentările Reem Acra.
Unele dintre cele mai captivante elemente la modă în sezonul următor vor fi cu siguranţă accesoriile de păr, de la flori la bentite, toate te vor ajuta să ieşi din anonimat. Primele prezentări de modă ale anului 2013 au pus în valoare modele irezistibile de accesorii de păr.
Modelele de la Christos şi Oscar de la Renta au fost zărite purtând bentiţe delicate din mătase şi perle aplicate, pe când la Carolina Herrera şi Reem Acra au fost folosite bentiţe mai late, brodate cu bijuterii.  Miresele curajoase se pot inspira şi din excepţionala pălărie cu boruri largi, elementul statement din cadrul prezentării Herrerra.
Stiluri de coafuri sunt din plin pentru a satisface gusturile oricărei mirese. Important atunci când alegi o coafură este să analizezi ţinuta completă şi să stabileşti fiecare element în funcţie de celelalte.
e invit să urmăreşti în continuare o galerie foto plină cu idei superbe şi coafuri de mirese pline de bun gust şi rafinament:

marți, 13 martie 2012

Coafuri pentru ocazii speciale

Coafuri pentru ocazii speciale

Coafuri pentru ocazii speciale inseamna ceva diferit pentru fiecare. Pe buna dreptate, multe dintre voi vor dori sa gaseasca in cadrul acestui articol coafuri de mireasa, pe cand altele cauta ultimele tendinte in purtarea parului la un eveniment stylish.
In fond, pentru fiecare persoana in parte, terminologia "ocazii speciale" se imparte in mai multe ramuri - de la coafuri mireasa, coafuri pentru domnisoare de onoare, botez etc, pana la coafuri pentru intalniri romantice, coafuri pentru club sau pentru evenimente mondene de rang inalt.

De altfel, trebuie sa stim sa ne coafam pentru orice ocazie importanta se iveste in viata si sa intelegem ca imbracarea unor straie de sarbatoare nu este niciodata suficienta pentru o prezenta impecabila. Mai avem nevoie de un machiaj rezistent pentru nunta din basm de trei zile si trei nopti si de varietatea unor coafuri pentru ocazii speciale, de efect.

Iata propunerile noastre de coafuri pentru ocazii speciale:

Coafuri pentru ocazii speciale: coafuri mireasa

De regula, coafurile de mireasa pot suferi mult mai multe adaptari, de la coafuri creative, deosebit de stilizate, pana la impletituri remarcabile, bucle, sau - daca preferi un stil natural - un simplu exercitiu de coafuri cu volum.

In tot cazul, cea mai inspirata alegere pentru aceasta ocazie speciala este sa adopti coafuri rezistente, unde parul este prins ori intr-un coc simplu, ori intr-un mod mai inedit.

Coafuri pentru ocazii speciale: evenimente importante

Daca evenimentele importante pot fi de mai multe tipuri, atunci fi sigura ca si coafurile pentru ocazii speciale sunt diverse si creative. Fie ca esti invitata la o nunta, un botez sau la o aniversare, cel mai bine iti pui in valoarea feminitatea prin coafuri cu volum sau cocuri chignon.

Coafuri pentru ocazii speciale: intalniri romantice

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la primele intalniri romantice, automat imi revin si fluturasii din stomac, care vin intotdeauna in pereche - fluturasii entuziasmului si cei ai nelinistii.

Printre acele coafuri pentru femei, iubite de barbati se numara bobul, buclele retro si, nu ma poti contrazice, buclele ravasite…

Coafuri pentru ocazii speciale: clubbing

Orice oportunitate de distractie este, dupa parerea mea, un bun moment pentru a incerca coafuri pentru ocazii speciale. Desigur, fiecare dintre noi are propria maniera de a simti ritmul si de a uita de probleme.
Daca obisnuiesti sa iesi in locatii selecte, glamorous, opteaza pentru cocuri definite care iti vor pune in valoare tinuta (cu siguranta remarcabila si deosebita). Daca esti genul care se pierde in ritmul muzicii, alege coafuri de inspiratie punk ce te vor insoti de la intrarea in club pana la 5 dimineata.
Intre aceste doua stiluri de a petrece, mai exista o categorie - reprezentantele parului perfect drept sau, din contra, perfect buclat. De regula ele aleg sa se coafeze contrar legilor naturale ale parului lor.
Ultimei categorii recomand mare atentie la aspectul parului, la acel glow de sanatate pe care speram toate sa-l avem, insa la care renuntam tocmai pentru aceste evenimente importante care cer placa sau ondulator.
Fa-ti o favoare - alege coafuri pentru ocazii speciale care se preteaza tipului tau de par!

Coafuri pentru ocazii speciale: evenimente stylish

Cea din urma categorie iti permite si cea mai multa libertate in creatie.

Fie ca vorbim despre petreceri tematice anii '40 ori, cocktail-uri la evenimente mondene sau de o seara de neuitat la teatru si opera, orice tinuta pe care o vei alege va merge mult mai bine cu aceste coafuri pentru ocazii speciale!


Coafura de ocazie (galerie foto)
Coafura de ocazie
1 / 33

Sursa: http://www.intrefete.ro/beauty/coafura-ingrijirea-parului/coafuri-pentru-ocazii-speciale-8710107