Se afișează postările cu eticheta fata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fata. Afișați toate postările

luni, 4 noiembrie 2013

Frumoasa si naturala! Trasaturi armonioase prin ingrijirea genelor si sprancenelor

Articol realizat de Funky and Salon pentru Eva.ro http://www.eva.ro/frumusete/cosmetica/frumusete-cat-de-importanta-este-forma-sprancenelor-pentru-chipul-tau-articol-55126.html

30 Octombrie
Frumuseţe: Cât de importantă este forma sprâncenelor pentru chipul tău
Genele şi sprâncenele contribuie considerabil la echilibrul estetic al întregii fizionomii. Forma şi culoarea acestora influenţează armonia feţei, echilibrând poziţia ochilor, mărimea nasului, frunţii şi a bărbiei.

Forma adecvată a sprâncenelor te ajută să estompezi şi să corectezi unele defecte sau trăsături care nu îţi doreşti să iasă în evidenţă. De exemplu, dacă ai ochii mici, este indicat să eviţi sprâncele prea groase. De asemenea, formele lungi, arcuite şi nu foarte apropiate se recomandă pentru a distrage atenţia de la un nas mai pronunţat.

Primul pas pentru a obţine sprâncene perfecte este să ceri ajutorul unui specialist. Acesta va alege alături de tine forma care ţi se potriveşte cel mai bine.

După realizarea formei prin pensat şi tuns, poţi opta pentru nuanţarea sprâncenelor în funcţie de culoarea pielii şi a părului.

Poţi alege atât varianta machiajului zilnic prin aplicarea unui fard sau creion de sprâncene sau poţi să le vopseşti. Ambele metode reprezintă modalităţi rapide de a sublinia trăsăturile frumoase ale feţei.



De asemenea, nuanţarea genelor contribuie semnificativ la conturarea ochilor. Oferă impresia de gene mai voluminoase şi alungite datorită colorării firele deschise la culoare şi a vârfurilor foarte subţiri.

Vopsitul genelor şi sprâncenelor reprezintă o soluţie ideală pentru persoanele cu părul blond, care au goluri de păr sau care îşi doresc un look natural. Acest procedeu se recomandă a fi realizat într-un centru de înfrumuseţare, cu produse profesionale.

Şi pentru ca genele şi sprâncenele tale să se păstreze mereu frumoase şi bogate, este necesar să le îngrijeşti cu ajutorul produselor naturale pe baza de ulei de ricin şi vitaminele A şi E.

Stilizarea corectă, nuanţarea şi tratarea genelor şi sprâncenelor pot reda frumuseţea naturală a chipului tău.

Citeşte mai multe sfaturi de frumuseţe ale specialiştilor Funky and Salon pe http://funkyandsalon.blogspot.ro/ 
https://www.facebook.com/FunkyandSalon?ref=hl 

joi, 29 martie 2012

Sprâncene perfecte – ghidul complet de întreţinere a sprâncenelor

Sprâncenele contribuie la echilibrul estetic al întregii fizionomii, marcând prin formă şi proporţie vârsta, statutul, epoca şi, cel mai important, expresia personalităţii.
Incadrând chipul şi subliniand privirea, sprâncenele contribuie foarte mult în comunicare, fiind responsabile pentru 80% din mimica feţei – sprâncenele arcuite denotă uimire, cele apropiate anunţă supărare, sprâncenele aproape deloc arcuite sugerează blândeţe, seninătate. Iar odată ce intervenim prin pensare, expresivitatea sprâncenelor nu cunoaşte limite.
Datorită puterii lor de a conferi personalitate feţei, sprâncenele au fost cel mai puternic influenţate de moda veacurilor. în anii 1920, sprâncenele naturale erau rase şi redesenate intr-o linie subţire şi alungită, cu un aer uşor pensativ, dramatic, iar după un deceniu se purta o formă de sprâncene asimetrică, curbată, însă tot subţire.
Treptat, sprâncenele au căpătat în 1940 o grosime medie, care a rămas populara până în anii ’50, când modelul de sprâncene închise la culoare purtat de Veronica Lake a marcat moda şi a stabilit tendinţele în materie de modele de sprâncene.
In deceniile ce au urmat, forma clasică de sprâncene a devenit etalonul frumuseţii, modelul fiind preferat şi în zilele noastre de majoritatea femeilor. Iar pentru a deveni arcuite, ascendente, dese şi simetrice, sprâncenele au nevoie de îngrijire susţinută.
Deşi cel mai indicat este ca prima pensare să o laşi în mâinile unui specialist care poate aprecia corect raportul dintre forma sprâncenelor şi trăsăturile chipului tău, există câteva repere standardizate menite să te ajute să te ocupi singură de îngrijirea sprâncenelor:

Tunderea sprâncenelor

Cele mai multe dintre noi au nevoie doar de stăpânirea artei de tundere a sprâncenelor pentru a le conferi un aspect îngrijit. Limitează porţiunea cu fire de la capătul interior al sprâncenei şi piaptănă-le în sus.
Tunde vârfurile, folosind o foarfecă pentru păr, orientând-o cu lamele către nas. Porţiunea următoare din sprânceană, cu fire orientate orizontal, până după punctual de inflexiune al sprâncenei, piaptănă-le în jos şi tunde-le cu foarfeca orientată tot către nas.
La fel vei face şi pentru firele din coada sprâncenei – tunderea sprâncenelor este o procedura în trei paşi.

Pensarea sprâncenelor

Forma sprâncenelor influenţează armonia întregii feţe, echilibrând mărimea şi distanţa dintre ochi, mărimea nasului sau lungimea frunţii.
Pentru a înţelege mai bine cu funcţionează proporţiile de aur în pensarea sprâncenelor, ţine un creion sau o pensulă în poziţie vertical, sprijinit de partea lateral a nasului şi observă punctul în care obiectul atinge sprânceana. Acela este, în condiţii optime, locul de und ear trebui să înceapă sprânceana.
Pornind tot de la baza nasului, plasează pensulă în diagonală spre punctul de inflexiune al sprâncenei, până ajunge în dreptul părţii exterioare a irisului, în momentul în care priveşti înainte. Acela va fi punctual cel mai înalt al sprâncenei.
O diagonală sugerată prin coada pensulei de la baza nasului înspre colţul exterior al ochiului îţi va spune exact unde ar trebui să fie coada sprâncenei. Ca punct de reper, atât începutul, cât şi coada sprâncenelor ar trebui să fie plasate pe aceeaşi linie.
Nu orice femeie poate purta insa aceast model clasic de sprâncene. In funcţie de forma feţei, sprâncenele vor suferi transformări necesare pentru a realiza un echilibru compositional.
Pentru a “corecta” faţa rotundă, o formă de sprâncene mai arcuită şi ascendentă îi va conferi lungime, iar pentru o faţa pătrată, cu linia mandibulei pronunţată, cea mai potrivită formă de sprâncene este cea uşor arcuită şi de o grosime medie.

Grosimea sprâncenelor

Grosimea sprâncenelor este dictată, precum am văzut mai sus, de forma feţei şi de trăsături. Dacă ai o fizionomie delicată, fruntea şi ochii mici, atunci este indicat să alegi sprâncene subţiri, însă dacă ai trăsături puternice şi fruntea lată, cel mai bine foloseşti grosimea sprâncenelor în avantajul tău şi nu intervii prea mult prin pensare.
Acelaşi sfat se aplică şi în cazul persoanelor cu ochii mari (exemplu – Broke Shields, Audrey Hepburn), care sunt avantajate de o grosime mai mare a sprâncenelor.
Prin pensarea corectă a sprâncenelor se pot realiza chiar şi corecţii ale ochilor. Mărind distant dintre sprâncene, vei crea impresia că ochii sunt mai puţin apropiaţi decât sunt în realitate. Viceversa se aplică dacă ai ochii prea depărtaţi. Miscorand distanta dintre sprâncene şi accentuând prin îngroşare punctul de pornire al sprâncenelor, ochii tăi vor părea mai apropiaţi.

Epilarea sprâncenelor

Epilarea sprâncenelor este, din punctual meu de vedere, o necessitate doar în cazul în care este brunetă naturală, iar firele de păr cresc repede şi asimetric, în urmă pensării. Mergând la un salon avizat (din câte am înţeles, saloanele Anastasia Soare folosesc această metodă) te vei bucura mai mult timp de forma de sprâncene pe care ai obţinut-o.

Tatuarea sprâncenelor

Tatuajul pentru sprâncene se recomandă drept ultima soluţie în cazuri în care forma este neregulată, întreruptă sau prezintă goluri survenite în urma pensării necorespunzătoare.
De cele mai multe ori, acest lucru se întâmplă atunci când pensăm întocmai precum am fost învăţate să ne epilăm – în sensul invers al creşterii firelor de păr. Din păcate, acest obicei poate altera permanent creşterea firelor de păr.
Citeşte mai multe despre această procedura din articolul nostru “Tatuaj sprâncene – un trend de actualitate”.

Machiajul pentru sprâncene

Pentru acelea dintre voi care caută o alternativă pentru umplerea golurilor din sprâncene şi definirea acestora, fără a apela la tatuare, machiajul pentru sprâncene este soluţia perfectă.
Poţi folosi atât farduri compacte, cât şi creioane khol sau farduri pe baza de apă pentru a da sprâncenelor tale forma mult visată, prin mişcări uşoare din pensulă de sprâncene sau din creionul de sprâncene bine ascuţit.
Nu dispune culoare în exces şi nici nu apăsa pe creion, urmărind cu precizie şablonul sprâncenelor! Tine cont de faptul că extremităţile sprâncenelor sunt mai puţin intense decât interiorul, aşadar încearcă o abordare naturală.
Desenând “fire”, mai groase la bază şi mai estompate către vârfuri, vei obţine un machaij al sprâncenelor impecabil, subtil şi elegant!
Pentru sugestii referitoare la produsele de machiaj potrivite pentru sprâncene, citeşte articolul dedicat numit “Machiajul pentru sprâncene – produse cosmetice destinate unor sprâncene perfecte”.

Sursa: http://www.intrefete.ro/beauty/machiaj-ten/sprancene-perfecte-ghidul-complet-de-intretinere-a-sprancenelor-9415617

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Tratament cosmetic natural cu ulei de masline pentru acasa

Folosit in cosmetica, uleiul de masline are numai efecte benefice pentru tenul dvs. Un tratament cosmetic inseamna intotdeauna un tratament natural si hidratare. Fiind considerat ca un “ulei al frumusetii”, uleiul de masline a inceput sa fie din ce in ce mai utilizat sub forma unor masti pentru fata atat acasa cat si in saloanele de infrumusetare si intretinere corporala. Cu ajutorul multor retete naturiste oricine poate avea o piele hidratata si catifelata. Comunica prin noul look ceea ce simti : esti pregatita pentru venirea sarbatorilor de iarna?

Masca pentru fata cu ulei de masline si alte retete naturiste

Foloseste o data pe saptamana o masca pentru fata dintr-o lingura de ulei de masline si un ou. Se amesteca bine masca pentru fata si apoi se aplica imediat. Efectele acestei retete naturiste sunt rapide si benefice: un ten mai luminos si riduri mai estompate. Pentru un tratament natural se pot aplica comprese care se lasa sa actioneze cel putin 20 de minute. Dupa indepartarea cu apa calduta se poate aplica si un tratament cosmetic sau o masca pentru fata. Orice reteta naturista pentru ten trebuie sa contina ulei de masline. Pentru un ten bronzat, un tratament natural este format  dintr-o lingura ulei de masline si un morcov ras. Un tratament cosmetic care ii va da stralucire tenului tau este compus din o lingura de ulei de masline si 2 linguri de smantana proaspata. O masca pentru fata dintr-o lingura de ulei de masline si zeama de la un sfert de lamaie are efect astringent si de hidratare. Ce poate fi mai simplu decat aceasta reteta naturista benefica pentru orice tip de ten ?

Produse pe baza de ulei de masline pentru orice tratament cosmetic

Folosit ca un aliat al frumusetii in tratamente cosmetice precum masca pentru fata, uleiul de masline este potrivit pentru orice reteta naturista. Recunoscut ca un pretios ajutor al sanatatii, specialistii recomanda aplicarea unei masti pentru fata cu ulei de masline cel putin o data pe saptamana. In demachierea cu ulei de masline presat la rece se poate adauga putina crema de fata. Efectele in folosirea unei astfel de masti pentru fata sunt imediate si vizibile : o piele mai catifelata si mai neteda. Cremele hidratante ce au la baza ulei de masline si miere si sunt recomandate pentru toate tipurile de ten. In saloanele de cosmetica apar mereu noi tratamente naturale cu ulei de masline ce previn imbatranirea tenului.

Sfaturi Info-ghid : Uleiul de masline este prietenul oricarei femei ! Incercati si dvs. o masca pentru fata si un tratament natural cu ulei de masline si veti vedea cum tenul dvs. va avea numai de castigat.

Sfaturi : info-ghid.com