Se afișează postările cu eticheta dragoste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dragoste. Afișați toate postările

marți, 25 septembrie 2012

Eşti ceea ce gândeşti!

Suntem suma gândurilor noastre. Nu vedem lucrurile aşa cum sunt ele, ci aşa cum suntem noi. Ani de zile, am crezut că faptele, nu gândurile sunt cele mai adevărate cărţi de vizită, dar totul începe mereu cu un gând.
Gândul este cel de la care pleacă tot ceea ce urmează şi mereu judecăm şi ne judecăm analizând rezultatul acţiunilor noastre sau ale celorlalţi, fără să ţinem cont de gândul primordial.Gândurile creează realitatea. Ceea ce gândim şi simţim devine oglinda perfectă a devenirii noastre.
Deţinem în profunzimea noastră, în mod subliminal şi latent, soluţiile tuturor problemelor noastre, ce pot fi extrase din subconştient, în funcţie de intensitatea încrederii în forţele proprii. Fiecare dintre noi posedă, în stare potenţială, resurse nebănuite. Cu toate acestea, deseori alegem să fim supăraţi. Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care nasc adevărate neplăceri, atât nouă, cât şi celorlalţi.

Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu, adică gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente, emoţii, toate se întorc la noi producând efecte semnificative în câmpul nostru energetic. De aici, explicaţia plăţii obligatorii suportate de oricine face rău unei alte persoane. Mai mult decât atât, o agresivitate chiar neverbalizată, menţinută în subconştient, se transformă treptat
într-un adevărat program de autodistrugere. Cearta, bârfa, invidia, răzbunarea emit în surdină o imensă forţă distructivă ce contaminează până şi habitatul, transformându-l într-o groapă de gunoi energetic reactiv. Cea mai puternică legătură cu trecutul este menţinută de o supărare neiertată.
Numai iertând ne putem elibera şi vindeca, altfel rămânem prizonierii propriei energii negative. Până şi fizica ne demonstrează prin principiul al treilea al mecanicii, al acţiunii şi reacţiunii că orice energie negativă, îndreptată în orice direcţie, se întoarce împotriva propriei persoane.
Ce e de făcut?
Nu întotdeauna lucrurile ies aşa cum ne dorim, dar frica, îngrijorarea, angoasa nu fac decât să ne complice viaţa, ne împiedică să reuşim, să gândim, să acţionăm raţional şi să ne accesăm resursele interioare. Pentru a ne putea îmbunătăţi starea de bine, fizică şi psihică, trebuie să ne schimbăm comportamentele disfuncţionale prin modificarea modului de a gândi, de a ne raporta la evenimente, prin conştientizarea mecanismelor care ne fac să rămânem prinşi în anumite tipuri de relatii.

Sursa http://www.csid.ro 


uri de reacţii.

marți, 13 martie 2012

Relaxare în cuplu - filme de dragoste care or să-i placă şi lui

Îţi place să vizionezi filme alături de iubitul tău şi, nu de puţine ori, încerci să-l convingi că ţi-ar face o aşa mare bucurie să accepte un mic compromis pentru filmul preferat doar de tine, ce-i drept uşor romanţios sau relativ tragic. Ţi-ai dori să-l vezi impresionat de scena de la sfârşit care să-i fure o lacrimă- ar fi confirmarea că este uman şi sensibil.

Greu şi anevoios este durmul dintre inima lui şi dramele de dragoste care te încarcă cu emoţii pozitive - adevărate lecţii despre viată - dar nu renunţa, propune-i o serie de filme care vă vor apropia, amuzându-vă; o îmbinare armonioasă între umor şi tragic.
1. Lars And The Real Girl
Deziluzia unui tânăr simpatic care trăieşte o relaţie neconvenţională cu iubita lui- păpuşă descoperită pe internet.
Pentru tine: Ryan Gosling
Pentru el: o femeie-păpuşă fără prea mari pretenţii.
2. Date Night
Un cuplu plictisit, Phil şi Claire Foster, încearcă să schimbe puţin lucrurile şi sfârşesc într-o fugă continuă după criminali.
Pentru tine: Tina Fey
Pentru el: Steve Carell

3. Bridesmaids
Concurenţă, cu peripeţii amuzante, dintre domnişoarele de onoare de la nunta lui Annie Walker.
Pentru tine: Un amalgam de glume hilare pe care numai o femeie le poate înţelege.
Pentru el: umor nebun.

4. Friends With Benefits
Doi cei mai buni prieteni decid să întreţină relaţii sexuale fără angajamente, departe de clişeul comediilor romantice hollywoodiene. Cu toate astea, apar complicaţii neaşteptate menite să le strice planurile.
Pentru tine: Justin Timberlake, fără cămaşă.
Pentru el: Un complot dezbătut în jurul valorii sexuale.

5. Love and Other Drugs
Altfel, haios, tragic…povestea unei tinere suferinde de Parkinson care se îndrăgosteşte de un reprezentant medical arogant şi afemeiat.
Pentru tine: O dulce-tragică poveste de dragoste.
Pentru el: Sfaturi despre ineditul joc al iubirii, prin prisma farmecului marca Jake Gyllenhaal.

6. (500) Days of Summer
O comedie romantică neconvenţională despre o tipă care susţine că nu crede în dragoste şi un tip îndrăzneţ ce o urmăreşte nebuneşte pentru destăinuirea sentimentelor de iubire.
Pentru tine: scene muzicale memorabile.
Pentru el: Zooey Deschanel

7. Forgetting Sarah Marshall
Peter, devastat, pleacă în Hawaii cu scopul de a face faţă recentei despărţiri de iubita sa, starul de televiziune Sarah.
Din pur ghinion, Sarah îşi petrece vacanţa cu noul ei iubit exact în locul unde Peter îşi plânge de milă.
Pentru tine: speranţa de a descoperi dragostea după o despărţire dureroasă.
Pentru el: Jason Segel, hilar şi trist.
Sursa: Cosmopolitan
http://www.intrefete.ro/sex/dragoste-sex/relaxare-in-cuplu-filme-de-dragoste-care-or-sa-i-placa-si-lui-9376895

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Cum sa ai acces la comoara propriei feminitati

Ţi-ai dorit vreodată să fii suprafemeie? Femeia absolută, liberă, sinteza tuturor femeilor pe care le porţi în tine: iubita, amanta, inspiratoarea, magiciana, eroina, mama.
Femeia care nu îl caută pe bărbat pentru a se simţi completă. Îl caută pentru a-şi dărui şi a sărbători împreună cu el propria ei completitudine.
În tine este o regină
Nu guvernează o ţară care se găseşte pe harta lumii. În tine este o regină a Vieţii. Descoper-o şi permite-i să se desfăşoare în toată măreţia ei.
Eşti pregătită să păşeşti pe stradă plină de încredere? Eşti pregătită să-ţi placă total de tine? Pentru că exact asta se petrece când îţi îmbrăţişezi regina interioară.
Începi să te iubeşti cu adevărat. Începi să te convingi că eşti o preafrumoasă între preafrumoase şi meriţi preafericirea.
Credem că adevărata feminitate poate fi descoperită şi îmbogăţită de oricine îşi doreşte să pornească împreună cu noi în această aventură totală. Nu contează vârsta, cultura sau mediul social.
Propunem o viziune sacră, care redefineşte conceptul de feminitate. Frumuseţea înseamnă armonia formelor, a trăsăturilor. Dar farmecul irezistibil, care triumfă asupra timpului, vine întotdeauna din interior.
Îţi aminteşti un moment când te-ai bucurat intens?
Dacă ai fost fericită măcar o dată, cu noi înveţi să fii fericită de fiecare dată.

Eşti frumoasă când eşti fericită. Fericirea înseamnă evoluţie. Preaînţeleptele aleg preafericirea.
Acesta e secretul. Să fii mereu în ascensiune interioară.
Sursa :http://venus.org.ro/Feminitate/Cum-sa-ai-acces-la-comoara-propriei-feminitati.html
autor: Oltea Mutulescu

marți, 13 decembrie 2011

20 de citate care ne inspira sa fim fericite

Pentru a aprecia fericirea avem nevoie de cate o cazatura sau o palma de la viata. Oare stim care este momentul in care suntem fericite? Pentru a va veni in ajutor, v-am pregatit 20 cele mai frumoase citate care ne inspira sa fim mandri de noi, sa zambim si sa zambim cu inima:

1. „Fericirea nu poate fi cumparata cu bani si dragostea nu poate fi dobandita cu forta.” – Emile Zola
2. „Fericirea este placerea care nu se repeta.” – L. N. Tolstoi

3. “M-am intrebat daca nu cumva e nevoie sa suferim ca sa discutam serios despre fericire….daca nu cumva drumul spre Paradis trece obligatoriu prin infern.” – Octavian Paler

4. „Alergam dupa fericire pana departe, fie pe mare, fie pe uscat, dar fericirea e aici, aproape.” – Quintul Horatius Flaccus
5. „Cand altii te cred fericit si tu crezi ca nu esti, ia-te dupa ei!” – Raymond Ruyer

6. „Ca sa fii fericit, nu este suficient sa gasesti momentul fericirii. Trebuie sa stii sa uiti atat ce-a fost inainte, cat si ce va fi dupa acest moment.” – Konstantinos Tsatsos

7. „Nu vei fi nicicand fericit atata timp cat vei fi torturat ca cineva este mai fericit decat tine.” – Seneca
8. „Fericirea nu are istorie, fiindca istoria nu poate iesi din vesnica surpriza pe care ti-o face fiinta iubita prin insasi existenta ei.” – Marin Preda

9. „Prima reteta pentru fericire este: evita sa meditezi prea mult asupra trecutului.” – Andre Maurois

10. „Fericirea unui om nu consta in lipsa dorintelor, ci in cunoasterea perfecta a lor.” – Alfred, Lord Tennyson

11. „De cele mai multe ori, ceea ce numim noi fericire e ceea ce nu cunoastem.” – Anatole France
12. „Fericirea tace si se ascunde. Numai nefericirea este militanta si zgomotoasa.”– Duiliu Zamfirescu

13. „Multumirile mici sunt fericiri adevarate. Numai cand esti insetat, fiecare picatura de apa face mai mult decit un diamant.” – George Toparceanu

14. „Fericirea nu este determinata de nivelul de prosperitate ci de caldura relatiei dintre inimi si de modul in care percepem lumea. Ambele atitudini sunt in puterea noastra. Fiecare din noi este fericit atunci cand decide sa fie fericit si nimeni nu ne poate impiedica.” - Aleksandr Isayevich Solzhenitsyn
15. „Trebuie sa razi inainte de a fi fericit, de teama ca vei muri fara sa fi ras vreodata.” – Jean de la Bruyere

16. „Fericirea se naste numai din intelegere. Fericirea nu se pierde, nu se castiga, ea doar exista.” – Teodor Mazilu

17. „Secretul fericirii este sa ii faci pe ceilalti sa creada ca ei sunt cauza fericirii.” – Al Batt
18. „Oamenilor le este greu sa fie fericiti deoarece intotdeauna vad trecutul mai frumos decat a fost, prezentul mai rau decat este si viitorul mai dificil decat va fi.” – Marcel Pagnol

19. „Fericirea poate fi intalnita intr-un simplu graunte de nisip din desert.” - Paulo Coelho

20. „Fericirea suprema in viata este convingerea ca suntem iubiti, iubiti pentru noi sau, mai curand, in ciuda noastra.” - Victor Hugo

Sursa :http://www.kudika.ro/