marți, 31 ianuarie 2012

Descopera ce culoare de par se potriveste tenului tau

Impartim aceleasi probleme feminine si suntem atat de diferite in acelasi timp. Fiecare trasatura a noastra, fiecare linie a pielii este diferita, insa multe dintre caracteristici ne sunt comune.
Este timpul sa ne concentram asupra nuantei tenului nostru si asupra culorii parului. Acestea doua, daca sunt asociate corect, pot sa scoata in evidenta cu adevarat frumusetea unei femei.
Descopera cum sa "asortezi" culoarea parului la nuanta tenului in cel mai potrivit mod, astfel incat aspectul tau sa para natural, tu sa fii frumoasa si nimic sa nu para exagerat. 

CUM AFLI CE NUANTA DE TEN AI

In ceea ce priveste culoarea tenului, oamenii se incadreaza in cinci categorii principale, care depind de rasa individului: ten alb foarte deschis, ten alb deschis, ten alb-brun, ten masliniu si ten cafeniu.
Fiecare dintre culorile de ten de mai sus au subtonuri reci sau calde. Pentru a afla in care din aceste doua categorii te incadrezi poti incerca una dntre metodele de mai jos:


- priveste cu atentie venele de pe partea interioara a antebratului; daca au o tenta mov-albastra ai un ten in nuante reci; daca au o tenta verde, ai un ten in nuante calde;
- prinde parul la spate, priveste in oglinda si apropie de fata un prosop alb. Daca tenul tau are o nuante albastra, nuanta lui este rece, daca are o nuanta galbena nuanta lui este calda;
- prinde parul la spate, priveste in oglinda si apropie de fata un prosop roz si apoi un prosop portocaliu. Daca tenul tau este evidentiat de roz, are o nuanta rece, daca este evidentiat de portocaliu, are o nuanta calda.

Culori de par recomandate pentru TENUL ALB DE PORTELAN

Tenul foarte deschis, de portelan, este specific roscatelor si blondelor naturale, pielea avand un aspect palid sau fiind acoperita de pistrui. Tenul foarte deschis este foarte sensibil la expunerea solara, suferind foarte repede arsuri solare. Culoarea de par ideala pentru tine este cea apropiata de culoarea naturala, blond sau roscat. Fereste-te de negru!

Daca ai un ten foarte deschis cu subtonuri reci

Trebuie sa mentii si in culoarea parului subtonuri reci, ca totul sa para cat mai natural, insa nu totul trebuie sa fie in nuante reci, deoarece va parea ca tenul tau este mult mai palid. Astfel, poti sa optezi pentru un blond platinat, cu suvite, in nuantele spicului de grau, pentru a incalzi nuanta tenului, pentru un brunet rece cu suvite castanii calde sau pentru orice nuanta de roscat.
poza ten alb de portelan Lindsay Lohan
Lindsay
poza ten alb de portelan Lindsay Lohan
Lohan

Daca ai ten foarte deschis cu subtonuri calde

Roscatul in tonuri calde este cea mai buna solutie pentru tine, fie ca este mai apropiat de blond sau de castaniu. Roscatul este ideal si pentru ca va parea natural asociat cu tenul tau.
poza ten de portelan Amy Adams
Amy Adams
poza ten de portelan Marcia Cross
Marcia Cross

Culori de par recomandate pentru TENUL ALB DESCHIS

Tenul deschis este specific femeilor cu un par saten deschis natural sau blond. Este un ten destul de sensibil la soare, insa nu prezinta pistrui si nu are acel aspect de portelan specific roscatelor. Iti va sta cel mai bine cu nuante de blond sau saten, insa si roscatul deschis te va complimenta.

Daca ai tenul deschis cu subtonuri reci

Poti sa optezi cu incredere in orice nuanta de blond sau saten, fie ca are tonuri mai calde sau mai reci. Insa, daca iti doresti roscat, apeleaza la o culoare cu tonuri calde, indiferent de cat de inchisa este nuanta. Vei evita ca tenul tau sa para transparent. Daca vrei brunet sau negru - desi nu este recomandat tenului tau - apeleaza la suvite usor mai deschise pentru a indulci aspectul.
Diane
poza ten deschis Diane Kruger
Kruger
poza ten deschis Diane Kruger
poza ten deschis Scarlett Johansson
Scarlett
poza ten deschis Scarlett Johansson
Johansson

Daca ai tenul deschis cu subtonuri calde

Poti sa fii fericita, tie ti se potriveste orice nuanta de blond, saten sau roscat, atata timp cat are tonuri calde in ea. Daca totusi vrei sa apelezi la brunet sau negru, alege nuante cat mai calde, care sa nu contrasteze cu nuanta naturala a tenului. Altfel, pe langa faptul ca nuanta inchisa rece nu se va potrivi cu tenul tau va parea complet artificiala.
Elizabeth
poza ten deschis Elizabeth Banks
Banks
poza ten deschis Elizabeth Banks
poza ten deschis Keira Knightley
Keira
poza ten deschis Keira Knightley
Knightley


Culori de par recomandate pentru TENUL ALB-BRUN

Aceasta nuanta de ten este cel mai des intalnita la femeile europene cu un par saten inchis sau brunet natural. Este un ten care nu prezinta o sensibilitate ridicata la soare, insa poate sa sufere arsuri solare daca nu este protejat. Cele mai potrivite culori de par pentru tine sunt nuantele de saten inchis sau brunetul.

Daca ai ten alb-brun cu subtonuri reci

Opteaza pentru o proportie cat mai mare de nuante reci in parul tau. Daca tii neaparat sa fii blonda, evita blondul-roscat in nuante calde, opteaza pentru tonuri mai reci, spre platinat. Alege nuante de brunet cat mai reci. Pentru saten poti sa optezi si pentru nuante mai deschise si mai calde, insa baza trebuie sa fie rece.
Jessica
poza ten alb-brun Jessica Alba
Alba
poza ten alb brun Jessica Alba

Daca ai tenul alb-brun cu subtonuri calde

Poti sa te joci cu un spectru larg de culori, de la blond inchis la brunet, atata vreme cat cea mai mare proportie din culoarea parului este in subtonuri calde. Suvitele castanii sunt cele mai indicate, indiferent ca alegi o baza de brunet sau de saten.
Jessica
poza ten alb brun Jessica Biel
Biel
poza ten alb brun Jessica Biel

Culori de par recomandate pentru TENUL MASLINIU

Tenul masliniu este specific femeilor latine si celor creole. Bineinteles ca un ten masliniu poate sa fie si un ten bronzat al unei femei cu un ten alb. Pentru acest tip de ten nuantele de saten inchis, de brunet sau negru sunt cele mai potrivite. Un ten masliniu asociat la un par blond, indiferent de nuanta lui, va parea complet nenatural si nefiresc.
Pentru ca tenul masliniu, in general, ofera nuante ciocolatii pielii, indiferent daca are subtonuri reci sau calde, poti sa alegi orice nuante de saten inchis, de castaniu sau brunet. Insa, pentru un ten masliniu, cea mai potrivita culoare va fi intotdeauna castaniul.
Eva Longoria
poza ten masliniu Eva Longoria
Penelope Cruz
poza ten masliniu Penelope Cruz
poza ten masliniu Eva Mendes
Eva Mendes
poza ten masliniu Salma Hayek
Salma Hayek
Tu in ce culoare iti vopsesti parul?

luni, 30 ianuarie 2012

Tendinte unghii primavara/vara 2012

Accentul in sezonul primavara/vara 2012 cade pe unghii spectaculoase. Dupa frenezia de nuante neon si culori bizare ce a tronat in prezentarile de moda si gamele de cosmetice lansate in 2011, urmeaza sa ne delectam cu propuneri feminine, incantatoare de modele de unghii.
Priveste cu atentie prezentarile Fashion Week si vei afla ca nu pantofii inalti si rochiile de cocktail iti for capta privirea, ci incredibila atentie pentru detalii manifestata in modelele de unghii realizate pentru podium.
Tendintele in materie de unghii primavara/vara 2012 se preteaza atat pentru iubitoarele de modele de unghii cu design geometric, inedit, cat si pentru purtatoarele de nuante neutre, asezonate cu detalii delicate si impact puternic.
Desigur, sunt nelipsite si nuantele clasice de rosu, corai, pasteluri, precum si popularele degradeuri sau modele de unghii metalice.
Intra in cel mai flatant sezon al manichiurii de pana acum si lasa-te inspirata de cele mai remarcabile tendinte in materie de unghii:

Nuante lacuri de unghii - tendinte primvara/vara 2012

Anul incepe, ca de fiecare data, cu provocarea cromatica de la Pantone pentru lumea buna din fashion si beauty. In 2012, culoarea anului este Tangerine Tango, un rosu-oranj sofisticat si plin de energie, ce aminteste de un cocktail exotic.
Datorita versatilitatii sale, Tangerine Tango a surclasat chiar si nuantele de menta in tendintele de machiaj primavara/vara 2012, comportandu-se perfect atat pe buze si obraji, cat si pe unghii. Mai mult decat atat, a determinat lansarea unor colectii dupa multi ani de repaus (in cazul Laura Mercier) si a unit universul cosmeticelor, sub acelasi ton cald de portocaliu.
Pe langa seria "Portocala mecanica", in sezonul primavara/vara 2012 ne asteptam sa intalnim nuante de rosu, lila, piersica, menta, bleumarin si, o revenire spectaculoasa a rozului.

Noile neutre si pictura pe unghii

In ciuda asteptarilor, noile culori neutre au fost revelatia sezonului primavara/vara 2012. Nuante de gri, alb, roz pal si bejuri cremoase au contrastat cu excentricitatea accesoriilor si a imprimeurilor alese pentru prezentarile de moda.
Ele impun insa o regula de la care nu te poti abate - perfectiunea este cheia. Adopta o lungime ladylike, proprie manichiurii vintage, facand tranzitia de la forma dreptunghiulara a unghiilor, la cea ovala.
Dat fiind faptul ca nu exista un etalon pentru acea forma ovala perfecta, apeleaza la trucul expertilor si obtine rotunjimea potrivita pentru tine pilind "in oglinda", dupa forma cuticulelor.

Sport-geometric in modele de unghii inedite

Privind la prezentarea Ruffian, este greu de inteles cum trendul acesta nu a luat amploare mai devreme. Pattern-uri in culori vii, geometrie dusa la nivel de arta si modele de unghii senzationale au acaparat podiumurile si au conferit o vitalitate iesita din comun.

Modele de unghii metalice

Numeroase combinatii de nuante metalice au facut senzatie pe podiumurile Fashion Week. Lac de unghii crackle negru/metalic, manichiura moonlight argintiu/negru, modele geometrice si manichiura French cu varful unghiei cufundat in particule stralucitoare reprezinta doar cateva dintre modelele testate si aprobate ca fiind senzatia sezonului primavara/vara 2012.

miercuri, 25 ianuarie 2012

40 de tips-uri ca sa fii perfecta in noul an

A devenit o traditie ca la fiecare inceput de an sa faci o lista cu lucrurile ce trebuie sa se schimbe in viata ta, pentru ca anul care a inceput sa fie mai bun decat cel care a trecut. Americanii o numesc „New Year’s Resolutions List“. Noi spunem simplu: 40 de tips-uri ca sa fii perfecta in noul an

Pentru sanatatea ta
1. Invata sa te trezesti. Calitatea somnului depinde de momentul in care te tre­zesti. Pentru asta trebuie sa dormi un nu­mar intreg de cicluri de somn. Durata unui ciclu de somn e cuprinsa intre 1 h si 30 minute si 2 h si 10 minute. La sfirsitul unui ciclu de somn, fie el profund (refacere fizica) sau paradoxal (refacere psihica) trezirea se face natural, fara ceas destep­tator sau apa rece. Eventual, cu muzica.
2. Incepe ziua cu o sedinta de stretching… in pat. Intinde-ti lent, dar viguros fiecare muschi, ca o pisica, pina cind simti furnicaturi usoare in tot corpul. In felul acesta accelerezi circulatia sangu­ina, iti trezesti muschii, iti oxigenezi creie­rul si lasi energia vitala, qi, sa circule liber prin corp.
3. Maninca un grapefruit sau un kiwi chiar inainte de micul dejun, pentru a-ti stimula sistemul digestiv. Gratie continutului bogat in fibre si sarac in calorii, aceste fructe minune pot domoli cel mai salbatic apetit si pot accelera cel mai lenes meta­bolism.
4. Un mic dejun consistent iti va asigura un start excelent pentru intreaga zi.
5. Maninca sanatos respectind urma­toarea mantra: cu cit sint mai verzi vegeta­lele, cu atit mai bine, fibrele sint minunate, iar apa iti salveaza viata, dar…
6. …daca te simti trista si deprimata, maninca alimente care sa-ti dea o stare de bine. Da, ciocolata si inghetata au acest efect, dar, daca vrei o solutie 100% sanatoasa, incearca uleiurile Omega 3 si suplimente de vitamina B, plus alimente bogate in triptofan (un aminoacid care stimuleaza producerea de serotonina si induce o stare de fericire si implinire). Pe scurt, maninca banane, fulgi de secara, alune, carne de curcan, avocado si oua.

7. Foloseste intotdeauna scarile in loc sa mergi cu liftul si priveste acest lucru ca pe un privilegiu, ca pe o ocazie extraordinara pentru un antrenament suplimentar, nu ca pe o corvoada pe care o accepti de dragul coapselor tonifiate.
8. Din cind in cind, fa-ti cadou un tratament complet, fata si corp. Cele mai eficiente sint tratamentele care combina tehnicile moderne cu cele de influenta orientala: masaje cu uleiuri esentiale, reflexoterapie in incaperi cu luminari parfumate, tehnici de drenaj limfatic, shiatsu, acupunctura.
9. Incearca sa petreci, zilnic, cel putin o jumatate de ora in aer liber, sa te bucuri de lumina soarelui. „Razele soarelui declanseaza producerea de serotonina si de alti neurotransmitatori, care induc o stare de bine”, explica Dr. Marie-Annette Brown, autoarea cartii When Your Body Gets The Blues. Chiar si in zilele mohorite exista suficient de multa lumina pentru a-ti… lumina starea de spirit.
10. Inlocuieste o forma de oboseala cu alta: daca esti obosita fizic, oboseste-ti mintea si invers. E cea mai buna metoda de a sparge cercul vicios si a-ti recistiga energia. O ora de inot sau de forta de­clan­seaza in creierul tau o avalansa de endor­fine si de serotonina (doi neurotransmitatori ai starii de bine), iar o ora de lectura te scapa de durerile musculare. „Activitatea intelectuala combate nelinistea si nesiguranta si permite organismului epuizat sa-si reincarce bateriile”, spun medicii.
11. Rizi cu pofta. Oamenii de stiinta spun ca risul e un medicament extraordinar, care creste capacitatea pulmonara, imbunatateste tonusul muscular si intareste sistemul imunitar. Si nu costa nimic.
12. Cercetatorii de la Newcastle University au aratat ca a cinta, indiferent sub ce forma (dimineata in baie, la o petrecere, in masina), este un exercitiu extraordinar pentru sanatatea trupului si a mintii noastre. Se pot ameliora depresiile, stresul, lipsa respectului de sine, defectele de vorbire, bilbiiala, astmul si durerile cro­nice. Exista voci care sustin ca a cinta cu regularitate e un obicei care ne poate prelungi speranta de viata.
13. Cultiva-ti prietenii. Persoanele care socializeaza au o memorie mai buna si o capacitate de concentrare crescuta, arata un studiu facut in Statele Unite pe un esantion de 3.000 de persoane.
14. Alege-ti partenerul cu grija. Un studiu facut pe 100.000 de cupluri casatorite a aratat ca problemele cronice de sanatate afecteaza ambii parteneri.
15. Renunta la vaccinul antigripal si fa sex cu regularitate, de cel putin doua ori pe saptamina. Acest „tratament” asigura o crestere a IgA (un compus esential in apararea organismului impotriva racelii si gripei) cu 30%. Iar daca maresti doza (de trei ori pe saptamina) vei arata cu 10 ani mai tinara decit colegele tale de generatie. Explicatia o stii si tu: in timpul actului sexual se elibereaza endorfine, bla, bla, bla…
Tinerete fara batrinete
1.Pe cit posibil, evita expunerea la soare puternic, deoarece razele ultraviolete deterioreaza fibrele de colagen si grabesc procesul de imbatrinire. Foloseste intotdeauna o crema cu protectie solara.

2. Renunta la fumat. Ori de cite ori iti aprinzi o tigara este ca si cind ti-ai mingiia pielea si vasele de singe cu sirma ghimpata. Fumatul este unul dintre factorii de risc major pentru bolile coronariene si vasculare, cancer (fumul de tigara contine 400 de substante cancerigene) si una din cauzele majore ale imbatrinirii premature si formarii ridurilor. Vestea proasta: s-a demonstrat stiintific faptul ca, spre deosebire de barbati, femeile nu metabolizeaza anumiti compusi existenti in fumul de tigara. Vestea buna: niciodata pina acum nu a existat o asemenea sustinere pentru cei ce vor sa scape de acest viciu, de la plasturi, pastile si inhalatori cu nicotina (destul de controversati), pina la hipnoza si acupunctura.

3. Asigura-te ca dormi cel putin opt ore pe noapte. Somnul este singura modalitate de refacere a circuitelor cerebrale si are o capacitate remarcabila de intarire a sistemului imunitar. Statistic, femeile dorm in medie sapte ore si jumatate pe zi, cu aproximativ 15 minute mai mult decit barbatii. Deci, renunta la petreceri si da-i corpului tau ocazia sa se refaca. Daca nu reusesti sa adormi, relaxeaza-te 20 de minute intr-o baie calda, parfumata cu un amestec de uleiuri esentiale de lavanda, tranda­fir, eucalipt si neroli si bea o cana de ceai de musetel, indulcit cu miere de tei.
4. Foloseste o crema hidratanta care se potriveste tipului tau de ten, mai ales cind calatoresti intr-un climat rece. Dar nu uita ca si miinile imbatri­nesc. Trateaza-le asadar cu aceeasi atentie.
5. Fii activa! Dupa virsta de 20 de ani, rata metabolismului scade constant, cu fiecare deceniu care trece. De exemplu, o femeie de 30 de ani (spre deosebire de una de 20) trebuie sa consume zilnic, prin antrenament, 300-500 de calorii, daca vrea sa-si mentina aceeasi greutate. Antrenamentul cardio (preferabil de mare intensitate) este esential pentru a-ti mentine supletea, in ciuda trecerii timpului. Persoanele sedentare pot arde cele 300 de calorii printr-o plimbare usoara, de 45 de minute. Persoanele active pot face economie de timp, consumind rapid acelasi numar de calorii, daca isi imbogatesc rutina cardio cu citeva minute de sarit coarda. Oricum...
6. ...nu neglija nici antrenamentul cu greutati (cel putin de doua ori pe saptamina). Daca masa musculara este tonifiata si frumos conturata, corpul tau va arata mai tinar.

7. Bea in fiecare zi un pahar de suc de morcov proaspat stors. Stimuleaza functiile hepatice, contine antioxidanti si minerale esentiale pentru mentinerea stralucirii si prospetimii tenului, are un efect de intinerire, dar, mai ales, intareste sistemul imunitar.
8. Incearca sa iti mentii greutatea constanta. Nu uita ca o vorba veche spune ca oamenii se ingrasa in primele 10 minute si in ultimele 10 minute ale mesei. Deci renunta la antreuri si la desert, in loc de cafea bea ceai verde (distruge radicalii liberi si, datorita polifenolilor, accelereaza metabolismul bazal cu aproape 60% timp de patru ore dupa ce a fost consumat), iar in zilele stresante opteaza pentru ceai de musetel (are un efect calmant).
9. Alcoolul este unul dintre cei mai mari dusmani ai tineretii pielii. Evita-l pe cit posibil sau limiteaza-te la a bea cel mult de doua ori pe saptamina.
10. Bea multa apa. Un barbat are nevoie in medie de 2,9 litri, adica 12 pahare de apa pe zi, iar o femeie de 2,2 litri.
11. Monitorizeaza-ti consumul de zahar si evita alimentele prea rafinate, care impiedica absorbtia eficienta a vi­taminelor (A, E, B5 si F) si mineralelor (magneziu si seleniu), menite sa-ti imbunatateasca textura pielii si sa dea luminozitate tenului.
12. Ai grija ca relatiile de familie sa fie cit mai bune, pentru ca o casnicie fericita te pastreaza tinar.
Armonia mintii si a spiritului
1.In fiecare dimineata, imediat dupa ce te-ai trezit, fa citeva exercitii de respiratie, timp de 5 minute. Respira adinc, mentine apneea trei-patru secun­de, apoi expira incet, imaginindu-ti ca, odata cu aerul, elimini toate tensiunile din corp. Repeta ritualul seara, inainte de culcare.
2. Invata arta meditatiei si inscrie-te la un curs de yoga sau Pilates. Iti recomand cursurile de la World Class Fitness Acade­my (in incinta Hotelului Bucuresti si in incinta Hotelului Marriott). Dar poti la fel de bine sa te antrenezi singura, acasa, cu ajutorul casetelor video (Yoga pentru inima, de Lilias Folan) sau al cartilor (Yoga Solara, cum sa-ti purifici corpul, spiritul si mintea, de Carolina Rosso Cicogna, aparuta la editura Polirom).

3. Mediteaza asupra zilei ce urmeaza, pentru ca nimic sa nu te ia pe nepregatite. Yoghinii obisnuiesc sa faca acest lucru stind in cap, dar poti obtine acelasi rezultat stind jos, cu ochii inchisi.
4. In loc sa te incrincenezi asupra problemelor tale, invata sa-ti vizua­lizezi visele. Foloseste-ti imaginatia. Gaseste-ti o pozitie confortabila, relaxeaza-ti umerii, lasa-ti bratele sa cada pe linga corp, odihneste-ti miinile pe coapse, cu palmele in sus, lasa barbia sa coboare spre piept si inchide ochii. Respira adinc un minut sau doua. Imagi­nea­za-ti ca ai ajuns in cel mai relaxant loc in care ti-ai dori sa fii (pe malul unui lac, pe un virf de munte, pe o plaja exotica) si ca cea mai puternica dorinta a ta s-a implinit.
5. Ia-ti suplimentele nutritive cu o combinatie de sucuri 100% naturale, pe care le-ai preparat singura acasa. Si nu ignora substantele adaptogene (existente in plante), care au capacitatea de a inla­tura stresul prin modificarea input-ului hormonal, dupa cum spune Ian Marbel in car­tea sa The Food Doctor. Cei mai eficienti adaptogeni sint ginseng-ul (asigura reglarea steroizilor) si rhodiola (echili­brea­za nivelul de adrenalina si cortizol).
6. Cauta sa ai o dieta bogata in vitamina C, B5 si magneziu, substante care regleaza nivelul de adrenalina.
7. Atitudinea ta la serviciu trebuie sa se schimbe radical. Care sint noile re­guli? Nu te supraaglomera cu prea multe indatoriri si proiecte; concentreaza-te asupra unui singur lucru odata; fa o pauza de cinci minute la fiecare doua ore; nu-ti lua niciodata de lucru acasa; week-end-ul este sacru, deci nu calca pe la birou (daca reusesti).
8. Pauza de prinz este sacra. Deci, inchide calculatorul, iesi afara din birou si foloseste-o din plin. Daca ti-e foame, poti minca o salata la un restaurant linistit din apropiere. Daca nu ai chef sa maninci, poti face o plimbare in parc (iti va reface resursele de energie si-ti va reda pofta de viata) sau, daca e prea frig, poti vizita un muzeu, o expozitie sau o prietena buna. Daca esti superstresata iti poti programa o sedinta scurta de masaj.
9. Pe parcursul zilei ai nevoie de mai multe pauze, in care sa nu faci nimic. Cel mult poti asculta o muzica linistitoare. Studiile recente au aratat ca oamenii se relaxeaza mai bine cu muzica si aroma­terapie, decit daca se implica intr-o activitate intelectuala (sah, de exemplu).
10. Gaseste-ti un hobby. Fa-ti o mica gradina sau ai grija de o planta… un bonsai, de exemplu.
11. Mergi in vacanta (sau macar intr-un week-end prelungit) cel putin o data la trei luni, pentru a-ti reface fortele. Planifica-ti o „vacanta tratament”, in care sa-ti ingrijesti si sa-ti rasfeti trupul si spiritul.
12. Detoxifica-te. Este o modalitate excelenta pentru a scapa de oboseala si de toate efectele ei secundare. Vei fi mai stralucitoare, mai plina de energie si… mai supla. Atentie, insa, programele de detoxifiere au reguli stricte si nu poti trisa. Spune adio dulciurilor, alcoolului, tigarilor, macar o saptamina (nutritionistii spun ca aceasta e durata optima a unui regim de detoxifiere). Te vei simti destul de rau in primele trei zile (durerei de cap, ameteli, greata, iritabilitate), dar rezultatele pe termen lung merita orice sacrificiu.
13. Exercitiul fizic practicat de trei ori pe saptamina ajuta la diminuarea conside­rabila a nivelului de stres si la tratarea depresiilor. Conditia este ca practicantul sa fie implicat 100% in activitatea pe care o desfasoara. Pentru a stabili acea unitate perfecta intre corp si psihic, trebuie sa simti miscarea, sa te concentrezi, sa renunti la orice te-ar putea distrage (muzica, televizor etc.). Cind te vei intoarce din aceasta „calatorie” in corpul tau, te vei simti ca dupa o vacanta superba, toate problemele vor parea marunte si perfect rezolvabile.
Arhiva revistei ELLE
Foto: Shutterstock

8 trucuri ca sa pari mai slaba

Conform unui sondaj realizat de revista Glamour pe un esantion de 16.000 de femei, 40% dintre noi suntem nemultumite de corpurile noastre.
Ne-am dori sa fim mai slabe (si cu forme, daca se poate!), mai inalte, cu pielea mai catifelata si zambetul perfect.
A te accepta asa cum esti a devenit o adevarata provocare, intr-o societate care promoveaza pe toate caile look-ul ideal, echilibrul de vis, mancarea sanatoasa, viata impecabila…
Realitatea e insa ca putine dintre noi ar putea fi "fata decupata din revista" in orice zi - si avem nevoie de trucuri pentru a arata mai bine.
Daca tot suntem intre fete, sa trecem in revista cateva modalitati de-a "fenta" privirile si de-a parea mai skinny:
1. Poarta tocuri!
In orice situatie, tocurile iti vor "alungi" silueta, facandu-te sa pari mai slaba, si iti vor conferi in acelasi timp un aer impunator.
Totusi, trebuie sa-ti alegi cu grija incaltamintea: spune "nu" sandalelor cu bareta pe glezne daca vrei ca acestea sa nu para prea groase si nu purta tocuri mai inalte de 10 centimetri, mai ales daca nu esti obisnuita. Aratand mai slaba nu vei compensa stangacia si disconfortul atunci cand pasesti :)
Mizeaza pe tocuri patrate sau in forma de triunghi cu baza rasturnata (pentru ocazii speciale) mai degraba decat pe stiletto.
2. Pune-ti sanii in evidenta
Daca vrei sa-ti subliniezi talia, nu uita de sutien atunci cand abordezi tinute sexy. Pe langa faptul ca iti va pune in valoare forma sanilor si ii va "scoate in fata", va indulci conturul trupului tau, conferindu-ti mult-invidiata forma de clepsidra.
Nu uita: e important sa alegi un sutien potrivit formei sanilor tai si, mai ales, unul care sa aiba marimea ideala.
3. Alege marimea potrivita
Doar pentru ca-ti doresti sa pari mai slaba in anumite situatii (ok, poate mai des decat ar trebui), nu inseamna ca trebuie sa porti si haine mai mici.
Jeansii nepotriviti te pot face sa pari chiar mai plinuta, iar o bluza care-ti joaca feste si se ridica mereu peste solduri va scoate in evidenta tocmai ce doresti sa ascunzi :)
4. Poarta corset… pe sub haine si nu numai :)
Frumoasele secolelor trecute nu ieseau niciodata din casa fara corset si mizau pe efectul irezistibil al acestuia: strangerea taliei pana la sufocare, pentru a pune soldurile si sanii in valoare, dar si o postura mereu dreapta.
Astazi, corsetul si-a depasit atributiile si poate fi vazut adesea in combinatii inedite cu o fusta, pantaloni de piele sau chiar un tutu. Asadar, e o investitie atat pentru o aparitie slim, cat si pentru una extravaganta.
Nu uita: strange corsetul atat cat sa iti permita sa respiri liber. Mai ales la prima purtare, te-ar putea face sa simti ca nu poti respira. Strange nojitele mai mult doar pe masura ce te obisnuiesti.
5. Fii "little black princess"
Negrul e mereu in trend! Culoarea (sau, ar spune unii, nonculoarea :) ) magica te poate face sa arati mai slaba in aproape orice situatie. Totusi, nu considera ca daca porti haine negre kilogramele in plus vor disparea ca prin minune: textura, croiala hainelor si tonul de negru ales sunt la fel de importante.
De asemenea, e esential sa nu abuzezi de hainele negre, din motive evidente. Chiar si in cazul in care optezi pentru o little black dress sau un costum deux pieces, accesorizeaza cu cercei sau un colier colorat.
6. Alege-ti unghiul ideal
Stiai ca la un moment dat Mariah Carey cerea sa fie fotografiata doar din partea dreapta si din anumite unghiuri? Cantareata si-a motivat pretentia cu cateva principii de feng shui personal (da, stiu, suna ridicol :) ), dar fotografii si-au dat seama rapid ca isi dorea de fapt sa para mai slaba.
Urmeaza-i exemplul si exerseaza in fata oglinzii posturile care te prind cel mai bine. Incearca sa stai cat mai dreapta, incruciseaza-ti picioarele daca nu doresti sa para prea groase, pozeaza cu o mana la sold (stilul Cosmopolitan) pentru a pune in valoare talia si a "ajuta" putin bratele plinute.
7. Incearca lenjeria "de slabit"
Nu te gandi la ceva care te va face sa pierzi kilograme transpirand excesiv :) Asa-numitele corsete de slabit nu fac decat sa-ti "imbratiseze" formele, reducandu-le dimensiunile.
Spre deosebire de corsetele clasice, ele cuprind muschii fesieri, abdomenul, soldurile si coapsele, conferind trupului tau o noua forma, supla si compacta. Corsetele slim sunt realizate de obicei din bumbac 100%, cu foarte putin lycra si nylon de o textura matasoasa.
8. Bronzeaza-te!
E demonstrat de privirile admirative ale barbatilor pe plaja: bronzul te face mai stralucitoare, dar si mai supla! Asa cum negrul reuseste sa invaluie formele de care nu esti inca multumita, bronzul iti va imbraca pielea intr-o noua textura, mai atragatoare si slim.
Nu exagera presupunand ca un bronz excesiv e salvarea de dieta si fitness! Vara e un prilej bun sa te rasfeti cu razele soarelui, dar si sa-ti tonifiezi corpul.
Daca tot stai la soare, incearca in fiecare zi cate 15-20 de minute de stretching si exercitii usoare. Nu strica niciodata, daca stai sa te gandesti ca punandu-ti muschii in miscare vei avea mai putine lucruri de ascuns.

Sursa < http://www.intrefete.ro/fashion/curvy-fashion/8-trucuri-ca-sa-pari-mai-slaba-5788307

Stilul pin-up - Senzualitate retro

Stilul pin-up in interpretarea moderna portretizeaza o tanara increzatoare, cu o atitudine provocatoare in al carei cufar de artificii feminine nu lipsesc ciorapii cu banda, topurile bandou, fustele midi si costumele de inspiratie retro.
Odata cu reinvierea pieselor vintage a venit vremea ca si fetele pin-up sa reprezinte sursa perfecta de inspiratie pentru celebritatile actuale in cautarea unui stil uitat, dar suficient de proaspat pentru a fi readus printre tendintele actuale.
Altfel, nu ne-am putea inchipui o Dita von Teese fara celebrele onduleuri medii, lenjeria purtata ca vestimentatie si inconfundabilul stil retro-chic. Celebritatile care i-au urmat au incercat sa vina cu propria viziune asupra stilul pin-up. Cameleonica Rihanna vine cu o abordare diferita combinand elementele stilului pin-up cu accente punk si grunge iar Katy Perry il abordeaza intr-un mod temperat alegand cu predilectie rochii diafane cu buline sau in culori pastelate.
Cum poti purta stilul pin-up?
In mod cert, stilul pin-up nu a fost creat pentru a fi purtat de catre femei in mod curent ci era considerat un mod idealizat de a vedea femeia, mai ales ca un obiect sexual al dorintei. Din fericire, astazi intregul arsenal feminin poate transforma o aparitie pin-up intr-o femeie stilata si extrem de increzatoare in sarmul propriu.

Machiaj si par

Machiajul si parul sunt extrem de importante, daca nu primordiale in a-ti construi un look pin-up. Ar fi de preferat ca parul sa fie de lungime medie pentru a-l putea coafa cu bucle stranse la nivelul obrajilor. Machiajul va avea ca piesa de rezistenta ochii, sprancenele si buzele. Astfel, poti realiza un machiaj simplu cu tus negru aplicat printr-o linie groasa creand asfel iluzia unor ochi de pisica, sprancele vor fi puternic conturate cu tus, iar buzele intr-o nuanta de rosu mat.

Vestimentatia retro

Stilul pin-up s-a nascut in anii '40 in care silueta feminina insemna talie de viespe potentata de fustele balon, si sacourile cu umeri rotunjiti. Asadar, poarta si tu cu predilectie rochii cu decolteul in V si maneci trei-sferturi, fuste creion cu sacouri rigide extrem de cambrate. Nu te feri de imprimeurile cu buline sau dantela perforata. De asemenea, stilul military poate fi adaptat si pe tipicul stilului pin-up. Poarta, asadar, jachete stranse cu buzunare aplicate alaturi fuste creion sau ample.

Accesoriile pin-up

Accesoriile pin-up sunt cele care te vor ajuta sa-ti conturezi cu adevarat stilul. Din garderoba ta nu trebuie sa lipseasca ciorapii cu banda, manusile lungi din catifea, palariile cu voaleta, pantofii peep-toe, florile decorative aplicate in par, topuri mulate in dungi marinaresti si genele false.
Stilul pin-up se muleaza perfect pe femeia ce adora sa-si puna in valoare formele prin vesmintele vintage purtate cu atitudine si nonsalanta.
 Surasa < http://www.intrefete.ro/fashion/moda-stil/stilul-pin-up-senzualitate-retro-9141154

marți, 24 ianuarie 2012

Conventia internationala dedicata machiajului, IMATS

Make-up artisti din intreaga lume asteapta cu nerabdare evenimentul dedicat specialistilor in machiaj, Make-up Artist Trade Show 2012 din Londra.
Reunind cele mai mari nume din industrie, show-ul ofera atat prezentari interesante a unor lectori specializati in diverse tipuri de machiaj, demonstratii artistice inedite si sansa ca toti cei prezenti sa capteze cate putin din priceperea, entuziasmul si experienta unora dintre cei mai renumiti artisti make-up.
Intrucat acest show exclusivist nu este foarte mediatizat la noi in tara, putine femei cunosc detalii despre IMATS si au sansa de a participa la aceasta conventie. Dezamagitor, tinand cont ca in fiecare an, exista 6 astfel de ocazii in intreaga lume.
Londra, New York, Los Angeles, Vancouver, Sydney si Toronto gazduiesc anual primul si cel mai mare show dedicat machiajului din lume, care a luat nastere in urma cererii companiilor de cosmetice.
Ca raspuns, Michael Key, editor la revista Make-Up Artist (ce vizeaza make-up artistii profesionisti) a reunit in august 1997, la Los Angeles, primul show dedicat machiajului care avea sa ofere expunere artistilor si posibilitatea tuturor celor invitati de a fi martorii unor demonstratii live de machiaj si de a invata alaturi de cei mai buni din lume.
An de an, profesionisti in machiaj din lumea fashion sau a filmului (incluzand premiile Oscar, Globurile de Aur, BAFTA sau Saturn) accepta invitatia acestui prestigios show/workshop, destainuie secretele meseriei si demonstreaza tehnici de machiaj de beauty, fashion, machiaj artistic (body painting), efecte speciale sau tehnici de ingrijire.
In show-ul IMATS 2012 din Londra, voi avea ocazia sa ii vad in actiune pe cei mai profesionisti make-up artisti din lume, precum Ann Buchnan (care a lucrat la filmul Hugo), Mark Coulier (The Iron Lady), Nick Dudman (filmele Harry Potter), Dani Sanz (intemeietoarea Make Up For Ever) sau Valente Frazier (make-up artist pentru celebritati).
Iar daca povestile lor de succes, metodele de lucru invatate dupa multi ani de experienta si viata secreta din spatele culiselor nu m-ar fi convins sa imi aman orice plan as fi avut pe 4 si 5 februarie, demonstratia lui Nick Dudman cu siguranta m-a determinat.
Lectorul special, Nick Dudman, va recreea un machiaj de goblin din filmele Harry Potter cat se poate de realistic, gratie binevointei actorului Warwick Davis, care l-a interpretat pe Griphook si pe profesorul Filius Flitwick in celebra serie, de a-l acompania pe scena IMATS 2012 din Londra.
Pentru cine isi doreste o abordare mai "hands-on" si o experienta practica cu ocazia show-ului, anul acesta, faimosul body painter Einat Dan va tine un workshop specializat, impartasind din experienta ei si ajutand participantii sa mestereasca arta picturii pe corp.
Daca stilul vedetelor de pe covorul rosu si secretele beauty folosite de celebritatile preferate iti par mai interesante, poti opta pentru un loc la workshopul castigatorului Emmy, Valente Frazier (make-up pentru Tyra Banks, Iman si Rihanna).
Mai multe despre curs, inscriere si taxe pentru participarea la Master Classes, aflati aici.
Pentru cine doreste sa isi formeze singur experienta, prin practica, avem vesti bune. IMATS nu reuneste doar cei mai buni make-up artisti din lume, ci si cele mai populare, dar si cele mai exclusiviste branduri de cosmetice si machiaj din lume.

http://www.intrefete.ro/beauty/machiaj-ten/conventia-internationala-dedicata-machiajului-imats-9156463

Funky and Salon - Bucharest Herald contest: Three invitations to relaxation and beauty!

Win every week one of the three Relaxation and Pampering “Manicure+Pedicure+ OPI, Zoya, Dior Nail Polish” invitations to Funky and Salon – BEAUTY Inside-Out.

Under the concept Beauty Inside-Out, Funky and Salon supports its customers with beauty, pampering and relaxation therapies that have effects on both heart and body.

Funky and Salon and www.Bucharestherald.ro send you to get pampered and relaxed! Answer the contest’s question and you can win one of the three Manicure+Pedicure+ Opi, Zoya, Dior Nail Polish sessions at Funky and Salon.

Register on the blog www.funkyandsalon.blogspot.com and access our Facebook page, FunkyandSalon, to find out new information about Health and Beauty and stay in touch with our latest offers.

To take part in this week’s contest, answer the following question correctly: What is the name of the concept that Funky and Salon offers to the support of its customers?

1. Beauty Workshop
2. Beauty Inside Out
3. Health and Beauty

You can send your answers to: contact@funkyandsalon.ro This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it or office@bucharestherald.com This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it .

The prizes are granted at the end of every week, and the winner is chosen in a draw. The winning names will be posted on the website. If you are one of the winners, send an email with your personal data to funkyandsalon@yahoo.com This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it . The salon reserves the right to set the appointments.

Funky and Salon, Beauty Workshop, offers a wide range of professional services, such as Hairdressing, Styling, Haircut and Barber shop, manicure, pedicure, and Spa, Scrub elements, fake nails, cosmetics and face treatments, massage and make-up.

You are funky, I am funky, funky is the state of mind you have when you just feel good without a reason, funky is your hairdo this morning when you look super cool, funky is a movement, an attitude, an urge, a complex of positive energy, a fresh and natural look.

Funky and Salon

Office : 131 D-na Ghica
Bucharest Romania
Mob: 0726.091.591
Web: funkyandsalon.ro
funkyandsalon.blogspot.com
Fbook:FunkyandSalon
E-mail: contact@funkyandsalon.ro This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it



Concurs Funky and Salon - Bucharest Herald: Trei invitatii la relaxare si infrumusetare !

Castiga saptamanal una din cele 3 invitatii la Relaxare si Rasfat "Manichiura+ Pedichiura+ Oja OPI,Zoya,Dior " la Funky and Salon – BEAUTY Inside-Out
Sub conceptul Beauty Inside-Out, Funky and Salon vine in sprijinul clientilor sai cu terapii de infrumusetare , relaxare si rasfat care se manifesta din interiorul sufletului catre exteriorul trupului.
Funky and Salon si www.Bucharestherald.ro te trimit la relaxare si rasfat! Raspunde la intrebarea de concurs si poti castiga una dintre cele 3 sedinte Manichiura+ Pedichiura + oja Opi, Zoya Dior, valabile la Funky and Salon.
Inscrieti-va pe blogul www.funkyandsalo.blogspot.com si accesati pagina noastra de facebook FunkyandSalon pentru a descoperi informatii noi despre Health and Beauty si a fi la curent cu toate ofertele noastre.
Pentru a participa la concurs din aceasta saptamana trebuie sa raspunzi corect la intrebarea : Cum se numeste concepul prin care Funky and Salon vine in sprijinul clientilor sai?
1. Atelier de infrumusetare
2. Beauty Inside Out
3. Health and Beauty
Raspunsurile le puteti trimite la adresele : contact@funkyandsalon.ro This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it sau office @bucharestherald.com.
Premiile se vor acorda prin tragere la sorti, la sfarsitul fiecarei saptamani.
Numele castigatoarelor vor fi afisate pe site. Daca te afli printre ele, te rugam sa trimiti un mail la funkyandsalon@yahoo.com This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it care sa contina date personale. Salonul isi rezerva dreptul de a-si stabili programarile.
Funky and Salon, Atelier de Infrumusetare va ofera o gama variata de servicii profesionale precum: Coafura, Styling, Haircut si Barber shop, manichiura, pedichiura si elemente Spa, Scrub si exfolierea celulelor moarte, unghii false, cosmetica si tratamente faciale, masaj si make-up.
Funky esti tu, funky sunt si eu; funky este starea de spirit pe care o ai atunci cand pur si simplu te simti bine fara motiv; funky este freza ta in dimineata asta cand parca iti sta super bine; funky este o miscare, o atitudine, un indemn, un complex de energie pozitiva, un look fresh si natural.
Funky and Salon
Office : D-na Ghica 131
Bucharest Romania
Mob: 0726.091.591
Web: funkyandsalon.ro
funkyandsalon.blogspot.com
Fbook:FunkyandSalon
E-mail: contact@funkyandsalon.ro   This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

luni, 23 ianuarie 2012

Cele mai bune sfaturi din lume


Timpul nostru pe Pamant e limitat. Avem doar cateva zeci de ani (vreo 6-7 in cazurile cele mai bune) in care sa traim frumos, sa ne implinim, sa ne atingem potentialul, sa ne transformam in oamenii care ne-am imaginat ca o sa fim. In cele cateva zeci de ani trebuie sa ne urmarim idealurile, sa ne iubim dragii, sa gresim de cateva ori si sa o luam de fiecare data de la capat. Nu e deloc simplu, dar nici extrem de complicat. E realizabil. Si sunt cateva sfaturi care ne pot ajuta sa facem calatoria asta mai usoara. Cititi-le mai jos, reflectati asupra lor si aplicati-le cand simtiti nevoia. Parca nu-i chiar asa de greu, nu? Voi ce spuneti?
Sfaturile pe care vreau sa le impartasesc cu voi astazi le-am citit AICI. Autorii lor sunt de parere ca nimeni nu se poate intoarce in timp si sa o ia de la inceput, dar oricine poate incepe (chiar de astazi) sa creeze un alt final. Totusi, pentru a putea demara acest proces de transformare, trebuie sa nu mai facem lucrurile care ne trag inapoi. Adevarat, nu credeti?

Motto: "Cand te opresti sa alergi dupa lucrurile gresite, le dai lucrurilor bune sansa de a te gasi"

Nu mai petrece timp cu persoanele nepotrivite. Viata este prea scurta pentru a o petrece cu oameni care nu merita. Daca cineva te vrea in viata lui, iti va face loc in ea, nu trebuie sa te bati tu pentru un loc acolo. Niciodata, dar niciodata, nu incerca sa te bagi cu forta in sufletul cuiva care trece cu vederea valoarea pe care o ai. Aminteste-ti mereu ca prieteni adevarati nu-ti sunt cei ce sunt langa tine cand esti fericit, ci cei care iti sunt aproape cand ti-e cel mai greu.

Nu mai fugi de probleme. Infrunta-le cu capul sus. Nu, nu va fi usor. Nu este nicio persoana in lume care poate depasi fara greseala toate complicatiile cu care viata ne pune fata in fata. Nu suntem facuti sa rezolvam instant toate probleme aparute. Nu asa am fost creati. De fapt, am fost creati sa ne suparam, sa ne intristam, sa fim raniti, sa ne impiedicam si sa cadem. Pentru ca tocmai asta este intregul scop al vietii - sa ne infruntam problemele, sa invatam din ele, sa ne adaptam si sa le rezolvam in timp. Asta e, in cele din urma, modul in care devenim persoanele care suntem.

Nu te mai minti. Poti minti pe oricine din lumea intreaga, insa nu te poti pacali pe tine.Vietile ni se imbunatatesc numai cand acceptam provocarile care ne apar in cale. Iar cea mai dificila dintre provocari este aceea de a fi sinceri cu noi insine.

Nu-ti pune la nesfarsit nevoile la finalul propriei liste de prioritati. Cel mai dureros lucru este sa te pierzi, pe tine ca persoana, atunci cand iubesti pe cineva prea mult. Si sa uiti ca si tu esti special. Da, ajuta-i pe ceilalti, dar ajuta-te si pe tine. Daca exista vreodata vreun moment perfect pentru a-ti urma visul sau pentru a face ceva care conteaza pentru tine, acel moment e acum.

Nu mai incerca sa fii ceea ce nu esti. Una dintre cele mai mari provocari in viata este sa sa fii tu insuti intr-o lume care incearca sa te faca precum toti ceilalti. Cineva va fi intotdeauna mai frumos ca tine, mai destept sau mai tanar, insa nimeni nu poate fi ca tine. Nu te schimba ca oamenii sa te placa. Fii tu insuti si oamenii potriviti te vor iubi pe tine, cel adevarat.

Nu mai tine cu dintii de trecut. Nu vei putea incepe urmatorul capitol din viata ta, daca vei continua sa il citesti pe ultimul.

Nu iti mai fie frica sa gresesti. Facand ceva si obtinand un rezultat gresit este mai productiv decat sa nu faci nimic. Orice reusita are o urma de esec in spatele ei si orice esec te conduce spre succes. Vei ajunge sa regreti mai mult lucrurile pe care nu le-ai facut decat pe cele pe care le-ai facut.

Nu te mai mustra pentru greselile vechi. Putem iubi persoanele nepotrivite si putem plange pentru lucrurile gresite, insa, indiferent ce intorsatura ia viata, un lucru este sigur: greselile ne ajuta sa gasim acele persoane si acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toti gresim, toti ne zbatem si chiar toti regretam anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care ti se intampla, bun sau rau, te pregateste pentru un moment care urmeaza sa vina.

Nu mai incerca sa iti cumperi fericirea. Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar adevarul este ca lucrurile care ne aduc cu adevarat fericirea sunt gratuite – dragostea, rasul, prietenia... Completati voi lista mai departe.

Nu mai astepta fericirea de la ceilalti. Daca nu esti multumit cu tine, asa cum esti, nu vei fi fericit nici in relatii cu alte persoane. Trebuie sa-ti creezi stabilitate si fericire in propria viata inainte de a o impartasi cu altcineva.

Nu mai trai in gol, gandindu-te si razgandindu-te. Nu mai analiza asa de mult la fiecare situatie caci vei crea probleme care nu nici macar nu existau. Evalueaza situatia si actioneaza. Nu poti schimba lucrurile cu care refuzi sa te confrunti. Progresul implica riscuri. Punct! Ca sa marchezi un gol, trebuie ca intai sa dai drumul la minge.

Nu te mai gandi ca nu esti pregatit. Nimeni nu se simte niciodata 100% pregatit cand apare o noua sansa. Pentru ca cele mai multe oportunitati din viata ne forteaza sa trecem dincolo de zona noastra de confort. In orice situatie, ne vom simti intai insufiecient pregatiti. Dar asta tine de procesul de invatare, nu-i asa?

Nu te mai implica in relatii din motive gresite. Relatiile trebuie alese intelept. Este mai bine sa fii singur decat intr-o companie neplacuta. Nu trebuie sa te grabesti. Daca trebuie sa se intample, se va intampla – la timpul potrivit, cu persoane potrivita si din motivele corecte. Indragosteste-te pentru ca asa simti, nu pentru ca te simti singur.

Nu mai respinge relatii noi doar pentru ca cele vechi nu au mers. Vei invata ca in viata oamenii pe care-i intalnesti, ii intalnesti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor invata cate ceva. Dar, cel mai important, vor fi si cativa care vor scoate la iveala tot ce-i mai bun din tine.

Nu mai concura cu toti ceilalti din jurul tau. Nu te mai gandi la ce fac ceilalti mai bine decat tine. Concentreaza-te sa iti bati propriile recorduri zilnic. Succesul este pana la urma o lupta doar intre tine si propria-ti persoana.

Nu mai fi invidios pe ceilalti.
Invidia inseamna sa numeri toate harurile cu care au fost daruiti altii, in loc sa te uiti la tine si la ce ai primit tu. Intreaba-te urmatorul lucru: "Ce am eu si toata lumea isi doreste?".

Nu te mai plange si nu iti mai plange de mila. Surprizele neplacute cu care viata te pune fata in fata nu fac decat sa iti netezeasca calea in directia care era menita pentru tine. Poate nu intelegi si nu vezi asta in momentul in care lucrurile rele se petrec si poate iti va fi greu. Dar reflecta si la celelalte lucruri negative care ti s-au intamplat in trecut. Vei observa destul de des ca fiecare dintre ele te-a condus intr-un loc mai bun, catre o persoana mai buna, la o stare de spirit minunata sau o situatie fericita. Asa ca zambeste! Lasa-i pe toti sa vada ca astazi esti mult mai puternic decat erai ieri. Si astfel vei fi.

Nu mai tine suparari. Nu iti trai viata cu ura in suflet. Vei ajunge sa te ranesti mai mult pe tine decat pe oamenii pe care ii urasti. Iertarea nu inseamna "Ceea ce mi-ai facut este in regula", ci iertarea inseamna " Nu o sa te las sa imi strici fericirea pentru totdeauna". Iertarea este raspunsul… Renunta la ranchiuna, gaseste-ti pacea si elibereaza-te. Si, nu uita, iertarea nu este numai pentru alte persoane, este si pentru tine. Atunci cand este nevoie, iarta-te si pe tine, mergi mai departe si incearca sa te descurci mai bine data viitoare.

Nu ii mai lasa pe ceilalti sa te aduca la nivelul lor. Refuza sa iti cobori standardele doar pentru a-i multumi pe cei care refuza sa si le ridice pe ale lor.

Nu iti mai pierde timpul dand explicatii si scuzandu-te la nesfarsit pentru greseli. Prietenii tai nu au nevoie de asta, iar dusmanii tai oricum nu vor crede. Doar fa ceea ce simti ca este corect.

Nu mai trece cu vederea frumusetea bucuriilor marunte. Bucura-te de lucrurile marunte pentru ca intr-o zi te vei uita inapoi si vei descoperi ca ele erau de fapt lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viata ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut razand cu cei care conteaza pentru tine.

Nu mai incerca sa faci lucrurile perfect. Societatea nu premiaza perfectionistii, ci ii recompenseaza pe cei care duc lucrurile la bun sfarsit.

Nu mai alege calea usoara. Viata nu e usoara, mai ales atunci cand planuiesti sa obtii ceva care sa merite. Nu alege calea usoara care sa te duca acolo. Realizeaza ceva extraordinar.

Nu te mai purta ca si cum toate lucrurile sunt minunate, atunci cand nu sunt. Este in regula sa te impiedici din cand in cand . Nu trebuie sa te prefaci sau sa demonstrezi mereu ca esti puternic. Nu ar trebui sa fii preocupat nici de ceea ce cred ceilalti - plangi, daca simti nevoia - este sanatos sa iti versi lacrimile. Cu cat mai curand vei face asta, cu atat mai repede vei fi pregatit sa zambesti din nou.

Nu ii mai invinui pe altii pentru necazurile tale. Iti vei realiza visele in masura in care iti vei asuma responsabilitatea pentru viata ta. Cand ii invinuiesti pe altii pentru lucrurile prin care treci, le predai lor controlul asupra acelor parti din viata ta.

Nu iti mai face atatea griji. Grijile nu vor face ca ziua de maine sa fie mai putin grea, dar sigur vor face ca ziua de astazi sa fie mai putin vesela. Pentru a afla daca merita sa te ingrijorezi pentru o situatie intreba-te urmatorul lucru: "Va mai conta situatia asta peste un an? Peste trei? Peste cinci?" Daca raspunsul este nu, e clar ca iti faci griji inutil.

Nu te mai concentra pe ce NU vrei sa se intample. Concentreaza-te pe ce iti doresti sa se petreaca. Gandirea pozitiva este ingredientul de baza al oricarei povesti de succes. Daca te trezesti in fiecare dimineata gandindu-te ca ceva minunat ti se va intampla in ziua respectiva si esti putin atent, vei observa destul de des ca ai avut dreptate.

Nu mai fi nerecunoscator.
Oricat de buna sau grea a fost pana in acel moment, trezeste-te dimineata si fii multumit ca traiesti. Cineva, undeva se lupta cu disperare sa traiasca. In loc sa te gandesti la ceea ce iti lipseste, gandeste-te la ceea ce ai tu si le lipseste altora.
21 Ianuarie 2012 Roxana Neagu