Evanghelia după Ioan aduce mărturie că Sfântul Andrei a fost mai întâi ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. În această calitate, el a asistat la botezul Mântuitorului şi la alegerea celorlalţi apostoli.
Împreună cu fratele său Simon-Petru a fost martor la minunile săvârşite de Iisus şi L-a urmat pe Acesta când le-a adresat îndemnul: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni”. Iar cei doi fraţi, pescari de meserie, au mers după Hristos şi au propovăduit împreună Evanghelia în Sciţia (teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră) şi dincolo de Prut.
Tradiţia potrivit căreia Sf. Andrei a predicat pe teritoriul locuit de sciţi a fost preluată în Istoria bisericească a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei. Părintele nostru spiritual, Sfântul Andrei, a suferit când a fost decapitat Sfântul Ioan Botezătorul, a fost alături de Iisus la Cina cea de Taină, a plâns la moartea Mântuitorului, dar s-a întărit în credinţă la Învierea Lui. După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolul Andrei a predicat Evanghelia lui Iisus în misiunea sa de creştinare în Georgia, în Armenia, în sudul Basarabiei şi a ajuns în Dobrogea de azi, fiind singurul apostol al Domnului Hristos care a converit la creştinism populaţia geto-daco-romană din cetăţile acestui ţinut. De la urcarea lui Decebal pe tronul Daciei, raporturile cu Roma s-au înrăutăţit. Cu toate acestea, Sfântul Andrei a hirotonit episcopi şi preoţi în Dobrogea, iar peştera unde acesta a trăit (în comuna Ion Corvin din judeţul Constanţa) a fost primul lăcaş de cult din ţara noastră şi poarta de intrare a creştinismului.
Apostolul şi-a continuat misiunea de creştinare în Bulgaria, în Macedonia şi în Grecia. În oraşul Patras el a zăbovit mai bine de doi ani. În tot acest timp, Sfântul Andrei a reuşit s-o convertească la creştinism şi pe Maximilia, sora lui Egheat, cel mai puternic persecutor al creştinilor din acele timpuri. Pentru cei care se închinau în faţa idolilor, convertirea Maximiliei a fost un neaşteptat afront, care trebuia pedepsit. Biciuit şi pironit pe crucea în formă de X pe care o purta cu sine, Sf. Andrei a sfârşit muceniceşte într-o zi de 30 noiembrie, în anul 87, iar potrivit altor surse, în anul 97, la vârsta de 90 de ani.
În jurul acestei sărbători, numită în popor Moş Andrei, Indrea , Cap de iarnă sau Ziua Lupului, au înflorit o serie de tradiţii practicate de români de-a lungul multor generaţii, din moşi-strămoşi, pentru sporul casei lor şi pentru sănătate:
Belşug din moşi-strămoşi
În ajunul sărbătorii Sfântul Andrei, cel care deschide luna darurilor, este de bun augur ca în fiecare cămin să se pună la încolţit o cană cu grâu, lângă o icoană a Sfântului Andrei. Dacă nu aveţi o astfel de icoană, puteţi confecţiona singuri din carton o cruce în formă de X. Grâul îl puteţi semăna în ajunul sărbătorii până a doua zi la ora 24, udându-l cu grijă, până la Anul Nou. Atunci îl daţi păsărilor, dar nu-l aruncaţi la gunoi. Ritualul acesta anticipează cât de prosper va fi anul în care vom păşi. Dacă este verde şi des , să fiţi siguri că ne vom bucura de multe împliniri.
Cum se alungă ghinionul
În ajunul sărbătorii, gospodinele întorc vasele cu gura în jos, pentru a alunga spiritele, care alungă belşugul din casă şi din localitatea unde se află căminul gospodarului care practică ritualul.
În familiile unde necazurile sunt tot mai numeroase, în special în Basarabia, în Moldova şi în Transilvania, gospodarii aduc în casele lor o icoană a Sfântului Andrei pentru a alunga duhurile necurate, bolile şi paguba. Icoana trebuie sfinţită în ziua praznicului.
De Sântandrei îţi afli ursita
Tinerele necăsătorite prepară în ajunul sărbătorii „Turtica de Andrei”. Asceasta se prepară din făină de grâu, apă, multă sare şi se coace pe plită. Se mănîncă în acea seară, după ce tânăra adresează o rugăciune Sfântului Apostol, să-i fie de folos. Băiatul care apare în vis şi-i aduce o cană cu apă, care să-i potolească setea, o va cerea de soţie în anul ce vine.
Bucatele cu usturoi atrag norocul
Gospodinele care prepară multe bucate care conţin usturoi, vor petrece cu bine iarna. Unii credincioşi ajunează până la amiază, ca să fie iarna blândă, anul îmbelşugat, să aibă noroc în carieră, să se bucure de longevitate şi de sănătate deplină.
Acum, la ţară, se poartă funia cu usturoi la brâu, toată ziua . Ritualul, se spune, apără de boli, alungă primejdiile şi duşmanii şi aduc peţitorii în casă.
În această zi, nu se împrumută nici un obiect din casă şi la sate se fac descântece pentru recuperarea pagubei şi a obiectelor pierdute .
Pentru ca pomii să rodească
În ziua praznicului, în livezi se lipesc cruci făcute din ceară pe scoarţa pomilor care nu mai dau rog bogat .
Pâinea, simbolul belşugului
În ajunul sărbătorii, gospodinele fac o pâine mare, o pun pe un ştergar alb, iar lângă pâinea mare şi rumenă se pune o monedă de argint. Prin împlinirea acestei datini, tradiţia populară spune că în acea gospodărie va fi belşug, sănătate şi armonie.
Untura şi sarea vitelor pentru sporul laptelui
La ţară se îngroapă în grădină un drob de sare, alături de o oală de lut umplută cu untură. Ulcica respectivă stă îngropată în pământ până la Sf. Gheorghe. În ziua acelui praznic, se dezgroapă cele două „leacuri”. Se amestecă untura cu sarea şi cu această pomadă gospodinele ung ugerele vacilor şi mai pun şi în mâncare un strop din acest leac, în fiecare zi, până la Sf. Gheorghe. Există convingerea că ritualul alungă farmecele făcute pentru ca vacile să nu aibă lapte.
Lupul este sprinten în această zi; este singura zi din an când lupul reuşeşte să-şi întoarcă gâtul. De aceea, în zonele de munte, gospodarii nu se duc în pădure după lemne şi păsările rămân închise în coteţe pentru a scăpa de primejdie.
Sursa" http://observator.ro/ . Click.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu