vineri, 25 noiembrie 2011

Tratamente naturiste pentru ingrijirea parului in sezonul rece

Sezonul rece prezinta factori de agresiune pentru par: frig, umiditate, treceri bruste de la cald la rece, vant, zapada – toate acestea ducand la deshidratarea si degradarea firului de par.

Cum stii ca ai un par degradat?

Cateva semne trebuie sa te informeze cu privire la starea de sanatate a parului tau:

- prezinti foarte multe fire rebele – firul de par se rupe repede pentru ca este degradat si fragil;

- caderea parului reprezinta o problema frecventa pentru tine;

- prezinti varfuri despicate;

- parul este lipsit de vitalitate, fara stralucire;

- te confrunti cu matreata;

Tratamente naturiste pentru ingrijirea parului in sezonul rece

Balsam natural pentru par

Se recomanda sa folositi o data la doua zile sau doar dupa spalarea parului un balsam natural sau profesional care va hraneste si hidrateaza parul, mentinandu-l sanatos si puternic pe toata lungimea sa. 

Cum se prepara acest balsam natural pentru par?

Aveti nevoie de un recipient spray gol sau unul ramas de la un alt balsam spray sau ulei de masaj, de corp etc. Recipientul poate avea un volum egal sau mai mare de 200 ml.
Se amesteca urmatoarele ingrediente:

- 5 linguri de ulei de masline extravirgin;

- Zeama de la o jumatate de lamaie (fara pulpa);

- O jumatate de sticluta de Vitamina A uleioasa;

- 3 fiole de vitamina E sau 45 de capsule sparte;

- O sticluta de ulei de ricin;
Se amesteca bine ingredientele care se pun direct in recipientul spray. Ca recomandare, este indicat sa gasiti un recipient care nu lasa lumina sa treaca pentru ca grasimile (uleiurile folosite) rancezesc in prezenta luminii. Se vor aplica maxim trei pufuri de balsam dupa spalarea parului pentru cel normal/gras sau la doua zile pentru parul uscat.
Spalarea parului

Spalarea parului trebuie sa se faca cu un sampon adecvat scalpului si nu firului de par, sunt sampoane special destinate acestui aspect.

De exemplu sunt persoane care au scalpul gras, dar parul uscat. Tratand scalpul, tratam si probleme parului in marea lor majoritate, exceptie facand problemele parului de cauza interna (carente de vitamine, scaderea depozitelor de feritina sau vitamina D, tulburari endocrine etc.).
Este indicat sa folositi balsam de par si la final sa va clatiti parul cu una din urmatoarele solutii:
- un litru de apa in care dizolvati zeama de la o jumatate de lamaie (atentie, este indicat parului blont pentru ca lamaia decoloreaza);
- un litru de apa cu doua linguri de otet;
- infuzie de musetel sau urzici (doua plicuri sau doua linguri de planta uscata) ;
Spalarea parului este recomandata de doua ori pe saptamana.

Sfaturi pentru un par sanatos:

- nu va uscati parul cu foen la temperaturi maxime sau la flux maxim de aer;

- nu va pieptanati parul cat inca este umed. Parul ud este mai fragil, se rupe usor apoi capatati aspectul unei coafuri cu multe fire rebele;

- nu folositi excesiv si necorespunzator produse de coafare a parului precum spuma de par, fixativ etc.;

- incercati formule blande pentru vopsirea parului – vopseaua de par va poate degrada ireversibil radacina firului de par, ducand la imbatranirea precoce a prului, imbatranire manifestata prin albire si caderea timpurie a parului daca aceasta nu este utilizata corespunzator. Cereti sfatului unui specialist.

- folositi produse naturale sau profesionale pentru par precum balsamul de mai sus si masti homemade;

- adoptati o dieta sanatoasa pentru par – de multe ori probleme parului au o cauza interna, fiind secundare unor dereglari metabolice;

- hidratati-va suficient pentru a va mentine sanatatea si frumusetea. Cel mai bun lichid pentru hidratare este apa.

 Sursa: http://healthy.kudika.ro/articol/healthy~frumusete

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu